sâmbătă , 23 septembrie 2017

LOCUITORII COMUNEI SELIŞTE CER DEMISIA PRIMARULUI

Pe data de 19 martie în Primaria comunei Seliştie a avut loc Şedinţa Comisiei de drept a consiliului local, la cererea unui grup de inţiativă de 20 de persoane. Şedinţa avea ca scop punerea în discuţie o cerere de convocare a unei Şedinţe Extraordinare pentru adoptarea deciziei de desfăşurare a unui referendum local. Demiterea primarului comunei, Scripnic Vasile este ţelul referendumului pe care grupul de iniţiativă încearcă să-l pună în aplicare deja de un an şi jumătate. Se pare că pe parcursul celor cîţiva ani de şefie, primarul a adus daune mari comunei Selişte, iar dovada că nu-şi îndeplineşte nicicum funcţiile de primar este chiar aspectul Primărie care se află într-o stare deplorabilă. Grupul de inţiativă este asigurat că în ciuda faptului că atît primarul cît şi lucrătorii primăriei refuză să ia în serios inţierea unui referendum local , el va avea loc neaparat. Au fost deja colectate şi validate prin judecată deja 700 de semnături ale locuitorilor, care cer demisia imediată a primarului. La moment data referendumului încă nu este stabilită.

Check Also

drum_taxa

Moldova și România au convenit să atragă investiții europene în infrastructura transporturilor

Republica Moldova și România au convenit să atragă investiții europene în domeniul infrastructurii transportului și …