luni , 11 decembrie 2017

CONGRESUL AUTORITĂȚILOR LOCALE DIN MOLDOVA PREGĂTEȘTE ACȚIUNI DE PROTEST

    ”Conducătorii de sate, comune și orașe – membri ai organizației nonguvernamentale Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), vor desfășura pe 11 octombrie acțiuni de protest lângă sediul Guvernului și cel al Parlamentului”, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă la agenția ”INFOTAG”, președinta Congresului, Tatiana Badan.

Potrivit spuselor sale, motivul acțiunilor de protest constă în faptul că ”autoritățile centrale sabotează vădit implementarea reformei autorităților locale”.
”Trebuie să ne dăm bine seama că descentralizarea anunțată în Moldova semnifică redistribuirea de fonduri, dar și de atribuții de gestionare a acestora. Noi am așteptat Legea privind finanțele locale timp de mai mulți ani. Și acum aceasta, după ce a fost adoptată de Parlament în două lecturi, nu numai că nu se traduce în viață, ci este ignorată vădit. Astfel, autoritățile sabotează și indicația clară pe care Consiliul Europei i-a dat-o Republicii Moldova: să delege mai multe împuterniciri comunelor, satelor și orașelor”, a subliniat Tatiana Badan.
Vicepreședintele aceleiași organizații, Gheorghe Răileanu, a precizat că la Congresul de vineri al CALM s-a decis recurgerea la acțiuni dure de nesupunere.
”Cerem insistent executarea practică, nu una declarativă, a legii. Noi, șefii de administrații, renunțăm la orice revendicări politice și considerăm că cele promise partenerilor europeni trebuie îndeplinite. Iar Guvernul nu face acest lucru. Mai mult, primarii deseori sunt împărțiți în ”ai noștri” și ”străini”. Culoarea politică a conducătorilor de prim nivel este mult mai importantă pentru guvernanții chișinăuieni”, a afirmat Răileanu.
El a declarat că populația din teritorii le pune primarilor, în mod sistematic, întrebări stringente: ”Când va fi făcut drumul din sat?”, ”Când va fi reparată grădinița de copii sau școala?”.
”Noi nu avem ce să le răspundem. Fondurile se împart ”sus”. Chiar și câștigând prin muncă, oricum trimitem banii la Chișinău și acolo se decide ”cui” și ”cât”. Totodată, șefii de partid din capitală caută să condiționeze direct intrarea de fonduri în sat cu faptul dacă primarul va asigura favorizarea unui anumit partid politic în localitatea lui”, a subliniat Răileanu, amintind că pe 2 februarie șefii de administrații locale au mai ieșit în fața Guvernului și Parlamentului, iar Executivul de atunci a fost surprins neplăcut.
Primarul de Soroca, Elena Bondarenco, a opinat că pentru autoritățile de la Chișinău contează, în primul rând, culoarea carnetului de partid, nu gradul de profesionalism a persoanei și cât de stimată este aceasta de localnici.
”Situația este politizată la maximum și aceasta se face cu mâinile deputaților și miniștrilor. Aceasta nu poate dura mai mult. Noi avem angajamente bine definite și foarte concrete în fața locuitorilor localităților noastre și le vom îndeplini”, a subliniat Bondarenco, adăugând că anume în perioada de guvernare a coaliției liberal-democrate, finanțările din fondurile considerate comune anterior – cel rutier, ecologic, de dezvoltare a infrastructurii – se acordă nu conform legii, ci după alte ”raționamente”.

Check Also

drum_taxa

Moldova și România au convenit să atragă investiții europene în infrastructura transporturilor

Republica Moldova și România au convenit să atragă investiții europene în domeniul infrastructurii transportului și …